Povesti cu pensionari

Intr-una din zilele caniculare cu care ne-am obsinuit in Bucuresti, decid a iesi la o bere cu cativa colegi de facultate. In timpul facultatii nu prea am avut activitati de gen, asa ca m-am gandit ca macar dupa ce am termiat-o, 'tu-i mama ei, sa ies si eu sa socializez cu cativa colegi pe care i-am suportat mai bine.
Zis si facut. Iau metroul, pentru ca altfel as fi murit pana ce as fi ajuns acolo, si ies la Iancului, cu gandul sa-mi astept dragii colegi. Pentru ca am ajuns prea devreme, cum de obicei fac, imi caut o bordura unde sa ma pot aseza, si incep a privi mirificul peisaj. Si ce-i de vazut? Cazinouri, rulete, games for the world, BMW-uri luxoase, Dacii 1310, afise electorale ramase de acum cateva luni, si cam asta....Cascand alene din cauza caldurii....intorc usor capul sa mai vad cate ceva, poate poate o trece timpul mai repede...In fata gurii de metrou, vad o tanti mai la varsta a treia, pensionara mai mult ca sigur, sezand pe o galeata de var lavabil intoarsa cu fundul in sus,langa o Dacie Break pe care era un anunt de vanzare(pentru cei interesati, sunt convinsa ca inca mai e pe acolo prin zona).Matusa, acoperita cu o palarie chic ca sa se apere de soarele toropitor, isi tinea poseta foarte foarte strans, si tot scotea dintr-o sacosa niste lucrusoare, pe care le aseza intr-o ordine oarecare langa dansa. Asadar, pe niste lazi in care candva au fost fructe, folosite drept rafturi, batrana si-a asezat, spre vanzare:o rama de tablou veche, cu tot cu sticla, o basca neagra de iarna, probabil a sotului, care nu o mai poarta, ori fiindca e demodata, ori fiindca e mort, vreo doua reviste pentru femei, din care am ochit-o pe "Joy", cel mai probabil un numar mai vechi, ca ce e vechi e si mai valoros, o fata de masa inflorata de calitate inferioara , care parea mai mult noua, deci nu era prea folosita, si niste plante de apartament, puse in niste ghivece improvizate, care pareau a avea nevoie de apa mai mult decat mine.
Cu aceste lucrusoare spera bunicuta noastra sa faca un ban. Mi se face mila cand vad batrani care stau si vand te miri ce, insa mai mila mi se face cand ma gandesc ca nu ii cumpara nimeni asemenea bazaconii.
Stupefiata fiind, am ramas asa cateva clipe, privind in gol, si parca totusi nu-mi venea sa cred. M-a salvat Emil, care a venit si m-a luat la o bere. Eu am scapat usor, mi-am potolit setea, si daca nu ii faceam si niste poze, poate ca nici nu mi-as mai fi amintit de pensionara. Dar ea...e posibil sa mai fie acolo si astazi, dupa cateva saptamani bune, cu aceleasi lucruri de vanzare: o rama veche cu tot cu sticla, doua reviste "Joy", o basca neagra, o fata de masa si doua ghivece cu flori....
Nu multe trecu de la acest incident, cand, intr-o dupa amiaza la fel de calduroasa, ma indreptam spre "Motoare", cu acelasi gand de a-mi potoli setea. Vad o batranica exagerat de slaba, imbracata in negru, care se clatina, mai mai sa cada, tinandu-se zdravan de sacosa de plastic ce o avea in mana. Impreuna cu prietena mea, o prindem sa nu cada si incercam sa o asezam undeva. Alis fuge sa caute niste apa, si eu raman sa o tin. Intre timp iese o tanti cu o cana cu apa rece de la o banca.
Dupa ce ia cateva guri, batrana incepe sa ne povesteasca cum ca a iesit acum doua zile din spital, pentru ca nu o mai puteau tine, si ca i-a murit fata, si are datorii de la inmormantare, si au dat-o afara din casa, si ea locuieste acum cu CHIRIE intr-un VAGON DE TREN din CHITILA. Ca sa ajunga acolo, trebuia sa ia troleul 66 pana la capat, de acolo sa mai ia un microbuz, si sa mai mearga pe jos vreo cativa kilometri, ca sa ajunga in locul unde ea ii spunea ACASA.
Imi mai spune ca nu a mancat de doua zile, cand i s-a terminat ultimul colt de paine, si ultimii ei bani sunt cei 2 lei din buzunar, care i-a dat o doamna, sa poata plati microbuzul. Era numai piele si os, abia se mai putea tine pe picioare, nici lacrimi sa mai planga nu mai aveau de unde curge, si spunea cum trebuie sa dea pensia de 300 de lei sa-si plateasca datoriile de la inmormantarea fetei. Si se ruga intr-una sa moara, macar sa nu mai sufere....
Si nu sunt cazuri singulare...sunt atatea cazuri. Numai eu am avut nenorocul sa cunosc doua intr-un timp scurt. Si imi mai vine in minte regizorul bolnav de la metrou de la Universitate. Si poate ca as fi cunoscut si altele, dar nu m-a interesat si le-am ignorat.

Imi aduc aminte de la gradinita de o poveste care avea morala: "Cine nu are batrani, sa-si cumpere!" Si cine are batrani????? Sa-i omoare????Pentru ca....asta facem.....