Dragos Stavaroiu Photography

Sunday, February 21, 2010

Marked difference: tattooing and its association with deviance in the United States.

Josh Adams
State University of New York
Fredonia
New York
USA

Eseu de Otilia Giurgea

Tatuajul are o istorie mai veche de 5000 de ani şi apare ca formă de comunicare cu divinitatea şi ca nevoie de a se simţi mai aproape de ea. Tatuajul la vechile civilizaţii a fost pus pe seama ritualurilor iniţiatice (ca la triburile din ziua de azi), ca apartenenţă la o castă aparte, sau pentru protecţia războinicilor. Primele informaţii asupra tatuajelor tribale apar în Imperiul Roman unde aceştia, cucerind Britania, intră într-un conflict cu o populaţie indigenă pe care Romanii o numesc „Picti”, în traducere „Cei Pictaţi”, care se pare că practicau pictarea corpului pentru război. Mai târziu, legionarii romani erau inscriptionaţi pe umăr cu abrevierea „SPQR”: „Senatus Populusque Romanus”, pentru a arăta atât măreţia Romei şi pentru a se putea identifica dezertorii.
Foarte mult timp în societatea modernă tatuajul a fost simbolul unor categorii sociale privilegiate dar şi al unora mai puţin privilegiate. Deşi până în secolul al XIX-lea în Japonia era inerzis tatuajul, pompierilor le era permis o tatuare extensivă a corpului pentru a le putea fi identificate corpurile în cazul unor tragedii cu victime. Astăzi în Japonia tatuajul a ajuns la rang de artă, practicată doar de foarte puţini oameni, care crează adevărate opere de artă la fel de complexe ca stilul renascentist sau baroc, diferenţa fiind suportul pe care sunt create acestea, pielea umană.
Becker (1963) spune că ascocierea tatuajului cu comportamentele deviante depinde în mod direct de evaluarea şi reacţia ulterioară a oamenilor. În timp, normele în vigoare privind evaluarea compoartemntului deviant se modifică. În Statele Unite ale Americii, tatuajul a oscilat între a fi popular sau stigmatizat, a fi un capriciu sau o modă. Din punct de vedere social, tatuajul a fost studiat în primul rând ca tradiţie în unele culturi, ulterior ca indicator al devianţei, ca expresie a identităţii individuale sau ca formă de artă. Utilizarea tatuajului cu scop cultural a influenţat percepţia asupra lui, stabilind că asocierea cu comportamentul deviant într-un spaţiu contextual şi temporal. O analiză bazată pe experienţă ne dezvăluie cum şi de ce cogniţia socială a făcut trecerea de la deviant la normativ acceptat.
Deşi asociat cu criminali, marinari, oameni de circ sau culturi tradiţionale primitive, spre sfârşitul secolului al XVII –lea a devenit o modă cu tentă exotică printre oamenii din clasa socială de sus, însă puţini erau cei care îndrăzneau. Din cauza conotaţiilor negative care i se atribuiau, s-a creat o subcultură deviantă, în care erau „primiţi” toţi cei care erau tatuaţi , pentru a încerca o redefinire a tatuajului ca o caracteristica pozitivă, nestigmatizantă. Îndepărtarea caracteristicilor peiorative de indicator al stimei de sine reduse, consum de droguri şi alcool, personalitate agresivă, boală psihică sau devianţă sexuală a sitauat tatuajul pe o altă treaptă, a consumului controlat.
Stigmatizarea tatuajului ca marcă a devianţei a apărut în Europa spre sfârşitul secolului al XIX-lea, influenţată de perspectiva socio-biologică de la începutul secolului al XX-lea a lui Cesare Lombroso, conform căreia tatuajul este o caracteristică exculsiv a criminalilor şi a clasei de jos.
În Statele Unite ale Amercii, moda tatuajului s-a strecurat la început printre soldaţi, în timpul razboiului civil, ca expresie a patriotismului sau a evenimentelor marcante din viaţa de soldat.
Începând cu anul 1960 statutul tatuajului a început să se schimbe. Precedată de inventarea maşinii de tatuat, „renaşterea tatuajului” cuprinde o diversitate de îmbunătăţiri ale stilului artistic, ale tehnicii de lucru şi atenţia sporită asupra igienei. Acest lucru a atras după sine o diversitate contrastantă de clienţi, femei, gulere albe, gulere albastre. Cei care tatuau s-au definit ca artişti, creând pentru fiecare client o piesă de artă unică, adaptată personalităţii, experienţei, tradiţiei şi identităţii acestuia.
Largirea arealului social a celor care îşi picteaza trupurile parţial sau integral oferă acum „o panoramă completă a statusurilor, rolurilor şi identităţilor sociale”.
Perspectiva psihologico-medicală pune în discuţie faptul că marcarea permanentă a corpului poate avea repercursiune asupra integrării sociale a individului, femeile sau tinerii care poartă astfel de însemne riscând să fie respinşi din activităţile sociale la care este necesar să participe: la şcoală, în căutarea unui job sau în comunităţile religioase mai stricte. În ciuda stigmatelor atribuite, modificarea corporală permanentă continuă sa aibă simpatizanţi nu doar în anumite grupuri sau subculturi, ci în toate clasele sociale, indiferent de status sau rol social. Accentul se pune mai ales pe riscul de infecţie cu diverse boli cu transmitere prin folosirea paratelor şi materialelor folosite pentru tatuaje nesterile. Având în vedere societatea modernă consumatoare, în această privinţă s-au luat măsuri medicale şi de igienă, astfel încât riscul infecţiei cu o boală transmisă la procesul de tatuare este din ce în ce mai mic. Acest lucru se întâmplă controlat în societăţile contemporane moderne, în saloanele special create pentru modificare permanentă a corpurilor. Există însă şi medii în care se fac tatuaje, fără a se lua măsuri maxime de siguranţă în ceea ce priveşte igiena. Un exemplu relevant sunt închisorile, principalul motiv pentru care tatuajele au stat atât de mul timp sub semnul stigmatului criminal şi asociat cu devianţa.
Cercetărea lui Josh Adams identifică stigmatele cu care societatea contemporană se confruntă:
· În societatea contemporană tatuajul nu mai este corelat cu clasa de jos, astefel încât oricine are un grad de educaţie mai ridicat poate avea un tatuaj.
· La fel venitul nu este corelat cu dorinţa de a avea un tatuaj.
· Cel care doreşte un tatuaj va trebuie să treacă de vârsta majoratului.
· Tatuajul nu face diferenţă între sexe.
· Membrii familiei, prietenii sau alte cunoştinţe nu sunt respinse din motive de marcare permanentă a corpului.
· Angajarea sau afilierea religioasă poate întâmpina greutăţi din cauza unui tatuaj vizibil.
· A avea un tatuaj nu înseamnă ca persoana respectivă are antecedente penale şi că a petrecut un timp în închisoare.
· Consumul de alcool şi de droguri nu este corelat cu tatuajul.
· Tatuajul nu stigmatizează individul ca fiind purtător al unor boli de tipul hepatitei C.

Când observ un tatuaj pe cineva, primul lucru la care mă gândesc şi pe care îl observ este dacă este „o operă de artă”. În zilele noastre un tatuaj care nu este perfect din punct de vedere al desenului şi esteticităţii este asociat cu recidivismul. În afara acestora, tatuajul a devenit o operă de artă, luând o amploare deosebită în marile oraşe.Lucrurile nu au stat aşa dintotdeauna. În unele societăţi, tatuajul era asociat cu criminalii, cu persoane violente, stigmatizând astfel pe oricine purta un astfel de însemn.
Migraţia saloanelor de tatuaje dinspre periferie înspre cele mai luxoase centre comerciale din marile oraşe s-a produs datorită faptului că tatuajul nu a mai fost privit ca un stigmat al unei anumite categorii sociale, ci ca un simbol de frumusţe, de unicitate, de ieşire din anonimat. Tatuajele transmit mesaje despre cine eşti? Care este povestea ta? Ce drame ai trăit? Ce te-a marcat în viaţă? Care sunt cele mai mari realizări ale tale? Momentele cele mai frumoase? Familia ta? Sau sunt încărcate de o puternică simbolistică spirituală. Protejează de spirite rele. Momente în care ţi-ai pierdut credinţa şi ai regăsit-o. Semn de recunoştinţă faţă de divinitate. Apartenenţa la un cult. În Egipt, creştinii ortodocşi sunt tatuaţi în jurul vârstei de 5 – 6 ani cu o cruce pe mâna dreaptă. Este modul de a se diferenţia de populaţia majoritar de religie musulmană şi are o deosebită încărcătură spirituală. Acest lucru ar putea fi stigmatizat doar de punctul de vedere al unui outsider.
Un exerciţiu de imaginaţie:
Suntem pe o plajă, la mare. O privire în ansamblu ne devăluie că o mare parte din cei din jurul nostru au cel puţin un tatuaj. Unele vizibile, altele mai discrete. Unele încărcate de simbolism şi impresionante opere de artă. Altele puse pur şi simplu desenate unde trebuie pentru a atrage atenţia. Ce reacţie ai când vezi un tatuaj? Zâmbeşti pentru că e simpatic şi copilăros, eşti impresionat de frumuseţe şi de îndemânarea celui care l-a creat, îţi dă fiori desenul înfiorător, empatizezi la auzul poveştii simbolizate, îţi doreşti şi tu unul, sau nu-ţi poţi lua gândul de la durerea care trebuie suportată. Sau ne retragem ,cu gândul că nu vrem să deranjăm un...recidivist instabil.
În societatea modernă, tatuajul nu se mai limitează la o singură sau anumită categorie socială, moda tatuajelor s-a răspândit în toate structurile societăţii, în special în cea urbană. Pentru a scăpa de stigmatul tatuajului, a trebuit să găsim utilitatea lui. În medicina judiciară, tatajele au rol foarte important în descoperirea identităţii prin caracterul permanenţei, al duratei şi al dificultăţii de a le face să dispară.
Din punct de vedere etnologic, tatuajele au fost folosite în civilizaţii întinse pe majoritatea continentelor, ţinând de unul din instinctele primare ale rasei umane: dorinţa dea scoate în evidenţă trăsături şi dorinţa de a plăcea.