Examen (taxi contra limuzină) România, 2003

Examen (taxi contra limuzină)
România, 2003
90 de minute
Regia: Titus Muntean

Filmul reprezintă al doilea lung metraj al lui Titus Muntean, după „Pro Patria” din 1993. Titus Muntean a mai regizat în 2006 şi serialul „Lombarzilor” în colaborarea cu Alex Maftei.

Filmul a apărut în anul 2003 şi relatează prin rama unui „examen de regie” a doi studenţi, o poveste cutremurătoare desfăşurată cu 30 de ani în urmă. Un tânăr este acuzat pe nedrept de o crimă, care îi este la un moment dat înscenată de autorităţile comuniste pentru a muşamaliza cazul, iar câţiva ani mai târziu se descoperă adevăratul criminal. Personajul principal este eliberat, însă rămâne marcat de cele întâmplate.
 Acţiunea se petrece în România, în anul 2003 la început , existând însă inserţii cinematografice de imagine care ilustrează momentele desfăşurării faptelor ce s-au petrecut, relatate în prezent de protagnistul filmului.
 Ca gen cinematografic filmul este considerat o dramă, din punct de vedere al scenariului şi thriller din punct de vedere al imaginii.
Filmul propune un subiect deloc neobişnuit pe piaţa cinematografică a României, şi anume impactul comunismului asupra societăţii româneşti şi felul în care acesta marchează indivizii. Această perioadă istorică din trecutul României este prezentată în filmul lui Titus Muntean în planul cel mai realist cu putinţă. 
În plan secundar, filmul tratează o altă problemă socială prezentă în toate timpurile istorice, diferenţa de mentalitate între generaţii, evidenţiată prin atitudinea pe care o au cei doi studenţi care realizează reportajul pentru examenul lor faţă de povestea narată de personajul principal într-un mod cutremurător pentru generaţia lui.
Finalul filmului pune un mare accent pe această diferenţă de mentalitate între generaţii, dând câştig de cauză şi dreptate aparentă noii generaţii, care consideră că de fapt povestea care l-a marcat pe protagonist nu este o nedreptate a regimului comunist, ci o consecinţă a comportamenului acestuia.
De altfel, spaţiul în care este realizat documentarul de cei doi studenţi este specific generaţiei din anii 2000, acţiunea actuală defăşurându-se în restaurante Mc’Donald’s şi parcuri pentru copii colorate şi modern amenajate, în antiteză cu preocuparea personajului de a-şi spune povestea. De fapt, tânăra generaţie nici nu doreşte să afle ce adulţii vor să uite, urmărindu-şi doar scopul de a trece examenul pentru care sunt nevoiţi a-l suporta pe acest om cu sufletul mutilat , renunţând foarte uşor în momentul când acesta, indignat de comentariile acide ale studentei, se hotărăşte să plece fără a mai continua. Tânăra studentă concluzionează că a pierdut timp şi că îşi va găsi un alt subiect pentru examen.
Utilizarea luminii, scenografia, dar şi cadrele folosite au rolul de a reda, pe cât posibil, un spaţiu realist fără elemente artistice sau pur decorative. Predominant pe tot parcursul filmului, sunt folosite în special planuri cinematografice şi de ansamblu, foarte rar primplanul. Detaliul apare numai în momente de tensiune, emoţională a personajelor sau de situaţie, pentru a sublinia importanţa anumitor obiecte, cu rol decisiv în defăşurarea întâmplărilor. Tematica socială propusă are la bază un puternic impact emoţional, după cum se poate observa şi din jocul actoricesc al personajelor, se pune mare accent pe trăsăturile fizionomiei acestora, şi nu atât de mult pe elementele estetice (costume, stiluri caracteristice, ticuri). 
Coloana sonoră apare ca fundal doar pentru a oferi veridicitatea faptelor (muzică specifică timpului în care se desfăşoară întâmplările), iar în momentele de tensiune sau de suspans este folosită muzică specifică pentru a spori intensitatea acestora. Filmul îşi propune impact emoţional asupra publicului, în primul rând prin tendinţa, chiar dusă la extrem, de a prezenta faptele exact aşa cum s-au întâmplat, iar în al doilea rând se apelează la sensibilitatea publicului, prin subiectul tratat: influenţa comunismului asupra vieţii sociale în România, atât în timpul acestei perioade, cât şi în perioada postcomunistă.
Secvenţa finală marchează atât finalul poveştii taximetristului victimă a regimului comunist, un regim în care nu contează atât de mult dacă e adevărat sau nu pentru ce eşti acuzat , ci mai mult faptul că cineva plăteşte pentru fapte, dar şi momentul de profundă diferenţă între nou şi vechi, evidenţiat prin superficialitatea tinerei studente de abordare a situaţiei în ccea ce priveşte atât examenul ei cât şi indiferenţa faţă de subiect. Cadrul în această secvenţă este fix, cuprinzând atmosfera specifică la o masă de restaurant modern, cu fundal sonor tipi unui oraş mare (claxoane de maşini, etc.)