Sa stii ca, ceea ce stii... nu vei sti niciodata

Stii cum e cand artistul este in lipsa de inspiratie... Trec zile de framantari cu capul sprijinit in palme incercand sa asterne ceva pe hartie, suspina la fiecare cateva minute...Si parca nimic nu e demn sa fie lasat negru pe alb. Imaginea cinematografica a cosului de gunoi plin de cocoloase de hartie sigur iti este cunoscuta.

Alb pe negru scriu eu insa aici.Iar cosul este gol.

Nu traiesc drama unui artist. Nu sunt o artista. Dar despre noi pot sa vorbesc.
Si orice "noi" are o poveste. Si noi o avem pe a noastra. Iti mai aduci aminte cum incepe?
Mi se parea ca esti un pitic cu capul neobisuit de mare.Si agitat ca un titirez.Erai peste tot pe unde ma uitam. Cateodata eram invidioasa ca nu eram pe raza ta de centrare a atentiei.Si sentimentul asta s-a pastrat pana aproape de prezent.Vrei sa stii de ce, categoric.Cateodata nu-mi place sa impart atentia, si tu o cam luai pe a multora.Acum ma simt in siguranta ;)
A fost spontan.Ne-am apropiat si mi-a placut.Atat de mult, incat de teama ridicolului eram ridicola.Dar ai facut din aniversarea mea unul din cele mai frumoase momente pe care le-am trait.

Evolutia si schimbarea sunt firesti.Si te-am regasit schimbat.Si vulnerabil.De data asta tu.Dar cum altfel sa fim decat "noi"?