Abuzul sexual asupra copilului

Considerat un subiect tabu destul de sensibil, abuzul sexual asupra copiilor nu este de dată recentă, societatea fiind familiară cu fenomenul de-a lungul timpului. Schimbările intervenite în structura familiei datorate condiţiilor oferite de mediul social tind să aibă efecte negative , pornind de la nivel individual până la nivel microsocial.
Societatea exercită presiuni asupra individului, care se transformă în frustrări cu consecinţe asupra vieţii sociale pe care acesta o desfăşoară. Abuzul sexual asupra minorilor poate fi considerată o consecinţă a unor astfel de frustrări de ordin social, pe care individul le-a trăit sau pe care le trăieşte. Cauza acestui tip de comportament deviant se află, argumentând după Kurt Lewin(1939), în interacţiunea dintre personalitate şi contextul social.
Să identificăm contextul social în cazul unui act de violenţă nu pare a fi foarte dificil, însă în cazul violenţei şi abuzului îndeosebi sexual asupra copiilor lucrurile par să se complice, iar subiectivitatea îşi face loc cu uşurinţă.Ce poate determina un individ să abuzeze sexual o fiinţă care nu se poate apăra sau care încă nu realizează diferenţa dintre bine şi rău poate fi explicat şi din punct de vedere psiho-patologic, însă factorii sociali influenţează în mod special în adoptarea unei astfel de atitudini.
Deoarece nu există studii care să demonstreze incidenţa mai mare a abuzurilor sexuale într-o anumită clasă socială, sau o relaţie între actul în sine şi etnie, venit sau izolare socială, factorii sociali responsabili de astfel de evenimente constau în principal în schimbările survenite în structura familiei. Schimbările semnificative ale secolului XX, au dus la schimbarea statusului social al femeii, aceasta începând a nu mai fi privită doar ca mamă şi ca gospodină. Femeia a continuat să se implice în activităţi extrafamiliale, ceea ce a dus la crearea unei noi problematici referitoare la viaţa de familie (Voinea, Apostu, 2008,70). Rolurile şi diviziunea rolurilor în familie nu mai sunt determinate precis, ele devin interşanjabile şi complementare. Perturbările de rol au dus la crearea unei familii „instabile” caracterizată de violenţă, divorţ, abandon.
Familiile conflictuale, cu părinţi vitregi, în care unul din părinţi lipseşte, în care relaţia părinţilor este deficitară,concubinajul, consumul de alcool, pun copii în faţa riscului de a se abuza de ei, fetele trăind cu un risc chiar mai mare (Finklehor,1986,79).
Formele de abuz sunt diverse, pornind de la simple conversaţii cu tentă sexuală, expunere a organelor genitale, urmăritul victimei în momente de intimitate, şi evoluând până la contactul sexual prin atingeri, sex oral-genital, penetrarea sexuală (digitală, cu obiecte, genitală, anală), exploatarea sexuală (pornografie, prostituţie), şi abuz sexual în combinaţie cu alte tipuri de abuz (Faller, 1988, 12 – 16).

Profilul abuzatorului
Întrebarea firească ce urmează la auzul sintagmei „abuz sexual” este ce face ca un copil sa devină atractiv sexual pentru un adult cu putere de discernământ. Studiile de specialitatea au încercat să contureze un profil al abuzatorului, identificând frustrările de ordin psiho-social care pot duce la tentativa de abuz sexual sau la actul în sine.
Stereotipul abuzatorului este reprezentat de un bărbat singur, degenerat, trecut de vârsta a doua, însă statisticile arată exact contrariul, abuzatorii sunt de cele mai multe ori bărbaţi tineri, în general apropiaţi familiei victimei, membri, rude sau prieteni.
Danya Glaser şi Stephen Frosh (1988, 21) identifică trei tipuri de abuzatori: endogamici, orientaţi către familiile lor, păstrând o poziţie de conservare, posesivă, psihopaţi, care tratează pe oricine ca pe propria posesie sexuală şi pedofili, psihic imaturi, rămân fixaţi pe copii ca fiind obiectele lor sexuale.
Abuzatorul poate avea experienţa sexuală prematură, înclinaţie spre pornografie, norme represive despre sex , senilitate sau retardare mentală. Nevoia adultului de a relaţiona cu un copil se poate naşte din faptul ca cei mai mulţi abuzatori au fost la rândul lor abuzaţi în copilărie , şi ajunşi la maturitate întâmpină un blocaj în crearea unor alternative de relaţii sexuale, cu o femeie matură, atraşi de faptul că minorii preadolescenţi între 8 şi 12 ani, consideraţi cu cel mai mare factor de risc (Finklehor, 1986,79) pot fi uşor dominaţi şi vulnerabili.
Familiile în care apare abuzul cu caracter sexual sunt de obicei cele în care tatăl îşi exercită dominanţa, în care soţiile din cauza dependenţei de soţ sau a fricii nu iau măsuri , în care relaţiile de tip social între membri sunt evitate, sau în care există secrete din motive de neîncredere sau teamă. În cazurile în care soţii sunt dominaţi de soţii şi soţia refuză activitatea sexuală, aceştia pot găsi în fiicele lor o balanţă emoţională.
Hollway (1984, apud Glaser şi Frosh,23) argumentează că ceea ce îi face pe bărbaţi în special să agreseze sexual este faptul că „sexualitatea masculină este produsă de un impuls biologic direct, si anume funcţia de reproducere a speciilor”, exprimându-şi identitatea sexuală prin agresiune, cucerirea sexuală fiind un simbol al puterii masculine.
Finklehor şi asociaţii (1986) explică prin modelul celor patru factori (124 .- 130) de ce caracteristicile abuzatorului sunt în general valabile pentru bărbaţi şi nu şi pentru femei.
Disponibilitatea emoţională a femeilor este mai mare,iniţiativa sexuală lipsind, atunci nici nu o vor primi de la copii.Tendinţa feminină este de a căuta parteneri mai mari şi mai puternici, de care să se simtă protejate. Sensibilitatea sexuală la stimuli a bărbaţilor îi face ca aceştia să fie mai interesaţi de sex şi să aibă un număr mai mare de experienţe sexuale în copilărie şi un număr mai mare de partenere. Femeile au însă capacitatea de a face diferenţa între afecţiune sexuală şi afecţiune nonsexuală, respingând stimulii dinainte ca aceştia să capete o conotaţie de acest gen.
Pentru sexul masculin păstrarea stimei de sine are o strânsă legătură cu posibilitatea de a avea cât mai multe oportunităţi sexuale, lipsa acestor oportunităţi ducând la crearea unui blocaj în probleme cu aspecte sexuale.
Consecinţă a celor nouă luni de sarcină , femeile sunt mai interesate de binele copiilor şi pot fi inhibate de contactul sexual prin posibilitatea că ar face rău copilului.De asemenea, experienţa femeilor ca victime este vastă, ele putând empatiza mai uşor.

În funcţie de abuzul care are loc asupra copiilor, se identifică patru metode de obediere a victimei.(Finklehor, 1986, 186 – 187). În unele cazuri, abuzatorul transmite concepţii proprii asupra sexului şi îşi răsplăteşte victima prin diverse metode, astfel încât actul să rămână secret.Efectele comportamentale ale victimei vor fi o activitate sexuală precoce, însoţită de comportament sexual agresiv, promiscuitate, predispoziţie la prostituţie, imposibilitatea de a avea orgasm sau fobie de actul sexual. Problemele de ordin psihic vor avea mai mare impact asupra identităţii sexuale a victimei, care se va simţi confuză din acet punct de vedere şi se va găsi în dificultatea de a oferi şi a primi afecţiune.
Stigmatizarea victimei se produce sub presiunea agresorului ca actul să rămână secret, copilul se simte ruşinat şi trăieşte cu teama că vina este a lui. Efectele în astfel de cazuri sunt dependenţa de droguri, tentative de suicid, automutilare şi izolare socială, victima trăind în permanenţă cu stima de sine redusă, simţindu-se vinovată, respinsă social şi ruşinată.
Lipsa suportului şi protecţiei părinţilor în cazurile de abuz sexual , în care agresorul manipulează încrederea şi vulnerabilitatea copilului duc la despresie, toxicomanie, ostilitate şi mânie, manifestate prin delincvenţă, agresivitate, posibile probleme în căsnicie însoţie de discomfort în relaţiile intime.
În cazul în care abuzul sexual se produce împotriva voinţei copilului, însoţit de forţa fizică, victima va manifesta anxietate, teamă, identificarea cu agresorul ,însoţite de coşmaruri, fobii, insomnii, fuga de la domiciliu, delincvenţă şi agresivitate.

Cazurile de incest clasic se produc în casniciile de lungă durată, din care au rezultat mai mulţi copii, iar abuzatorul nu utilizează forţa, ci mai degrabă sunt folosite tehnici de persuadare. Relaţia incestuoasă evoluează gradual în frecvenţă şi durată. Adevărul iese la iveală abia când copilul nu mai este sub controlul familiei sau al tatălui abuzator, sau când caută să aibă o relaţie heterosexuală ( Faller, 1988, 51).
Când atacatorul este o persoană străină, acesta atacă şi se retrage într-un loc ascuns, iar incidentul este raportat imediat.Traumele copilului sunt apropiate de cele în cazul abuzului de forţă (Faller, 1988, 56).

Măsuri de prevenire
Cum poate fi prevenit abuzul sexual asupra copiilor? De unde trebuie să înceapă procesul de prevenire? Vorbind în special de copii fără putere de discernământ, până la 14 ani, informarea asupra acestui tip de violenţă domestică în rândul copiilor este dificilă. Bazându-se pe încredere şi pe comunicare , părinţii au datoria de a-i face pe copii să recunoască excesele sexuale, să opună rezistenţă şi să relateze un astfel de caz. Persoanele apropiate copiilor trebuie să fie atente la starea lor şi să încerce să îi înţeleagă mai bine, să ştie să acţioneze şi să ştie cum să se comporte astfel încât să acorde ajutorul maxim în caz de nevoie.
La nivelul societăţilor există o serie de prejudecăţi şi stereotipuri care pot avea consecinţe în intervenţia imediată asupra fenomenului (Rădulescu, apud Voinea, Apostu, 2008, 115-116). Percepţia socială în ceea ce priveşte abuzul sexual asupra copiilor nu pare a fi foarte pronunţată, poate din cauză că este considerat un subiect tabu, însă cu cât mai repede vom înţelege că atât agresorul cât şi victima pot fi ajutate prin intermediul instituţiilor de profil să găsească soluţii în locul actelor de violenţă şi de abuz sexual, cu atât mai repede vom putea depista mai uşor fenomenul şi va putea fi combătut cu succes.





Bibliografie

Finklehor, David and associates, A sourcebook on child sexual abuse, Beverly Hills, London, New Delhi, , 1986, Sage Publications, The Publishers of Professional.

Faller, Kathleen Coulborn, Child Sexual Abuse. An interdisciplinary manual for diagnosis, case, management and treatment , New York, 1988, Columbia University Press.

Glaser, Danya şi Frosh, Stephen , Child Sexual Abuse, Hong Kong, 1988, MacMillan Education.

Voinea, Maria şi Apostu, Iulian, Familia şi şcoala în impas?, Bucureşti, 2008, Editura Universităţii din Bucureşti.