Supravegherea în societatea modernă se referă la totalitatea actelor şi a formelor în cadrul activităţii desfăşurate de organele de jurisdicţie, cotidiene şi de rutină, considerate fireşti, fără a li se da o importanţă deosebită, facând parte din activităţile zilnice ale omului modern, la fel ca mâncatul şi dormitul. Având acest caracter firesc, supravegherea nu este privită ca fiind o formalitate ce necesită o atenţie deosebită. Camerele de supraveghere rutiere sau de la locul de muncă, retragerea banilor de la bancomat, convorbirile telefonice, folosirea datelor personale în baze de date cu scopul de participare la concursuri sau cu scop publicitar, toate fac parte din sistemul modern de supraveghere.
Dezvoltarea acestui sistem a ţinut de-a lungul timpului pasul cu trendul social, ajungând să acopere golurile şi să compenseze pierderile , un fel de “datorie” a noilor tehnologii, acolo unde nu au reuşit altele vechi. Deşi supravegherea este întotdeauna ambiguă, sortarea socială pe care o determină se întâmplă pretutindeni: acasă, la servici, în timpul liber. Pentru că nu ţine cont de discriminare şi este egală pentru toţi, supravegherea ca sortare socială se dezvoltă, datorită creşterii numărului actual de riscuri percepute şi a dorinţei de a controla populaţia.
Supravegherea zilnică a început să depindă din ce în ce mai mult de bazele de date. O bază de date reprezintă o modalitate de stocare a unor informaţii şi date , cu posibilitatea regăsirii rapide a acestora şi sunt manipulate cu ajutorul unor sisteme de gestiune. Bazele de date pot fi privite ca o colecţie de fişiere interconectate: indecşi, proceduri stocate, declanşatori, utilizatori şi grupuri de utilizatori, tipuri de date, mecanise de securitate şi de gestiune a tranzacţiilor, date biometrice , care conţin nucleul de date necesare unui sistem informatic. Sistemul de supraveghere foloseşte date personale şi de grup pentru a clasifica populaţia după anumite criterii, pentru a determina cine poate beneficia de acces, sau nu , în anumite sisteme (Lyon, 20). Datele biometrice se referă amprenta degetului , geografia palmei, scanarea irisului sau a retinei , înregistrarea vocii , amprenta ADN , scanarea semnăturii şi pot fi accesate instantaneu online.O simplă navigare pe Internet ne conectează la mai multe baze de date, unde informaţiile personale sunt folosite şi căutate pentru a se verifica caracteristicile necesare accesării informaţiilor pe care le căutăm. În acest context putem înţelege supravegherea ca o atenţie sporită la detalii.
Deşi computerele nu sunt necesare în orice tip de supraveghere, unele necesitând operatori şi contact face-to-face, cele mai multe sisteme de supraveghere depind de ele, datorită mobilităţii de care dispun, atât reală, cât şi virtuală, beneficiind şi de o serie de dispozitive diversificate. Combinaţia dintre computere şi telecomunicaţii ajută ţa inaugurarea unei noi dimensiuni a supravegherii, printr-o expansiune uriaşă, la nivel global, a datelor, creând o nouă tehnologie a informaţiei (Lyon, 40)
Supravegherea computerizată, dependentă de bazele de date, ajută la tăierea costurilor, mai ales pe cele ale muncii, la reducerea fricii faţă de evenimentele deviante care pun în pericol individul în societate şi, evident la dezvoltarea instituţiilor moderne. Necesitatea supravegherii a dus la deformarea relaţiilor interumane, într-atât încât pentru a relaţiona nu mai este nevoie de prezenţa fizică a doi indivizi, datele abstracte şi imaginile stau în locul persoanelor întrupate. De fapt, supravegherea nu urmăreşte unde sunt oamenii când vorbesc la telefon sau navighează pe Internet, dar cu cine fac asta.
Sistemele de televiziune cu circuit închis (CCTV) sunt folosite în monitorizarea video pentru prevenirea criminalităţii, în spaţii publice şi se bazează pe recunoaşterea facială. Operatorii din spatele CCTV au rolul de a hotărî dacă persoanele implicate în incidentele care au loc reprezintă un pericol pentru societate şi să ceară ajutorul poliţiei în cazul în care este necesar, apelând la baze de date. CCTV sunt „un exemplu al expansiunii recente şi rapide a sistemelor tehnologice implicate în colectarea , păstrarea , categorizarea şi analizarea informaţiilor despre populaţie” (Nayland 2006, 19) .
Sateliţii pentru poziţionare globală (GPS) localizează, static sau în mişcare, poziţia oricărei persoane pe glob, interesele comerciale regăsindu-se printre companiile de închirieri maşini, serviciile de urgenţă sau securitate.
Supravegherea prin carduri de identificare a fost prima dată introdusă în Marea Britanie în al doilea război mondial , pentru a diferenţia cetăţenii britanici de potenţialii inamici. Acestea presupun folosirea unui singur număr de identificare care să permită identificarea unui individ dintr-o serie de informaţii din baze de date. Având un nivel de securitate scăzut, acestea pot fi falsificate foarte uşor.
Fenomenul supravegherii în masă cu ajutorul computerelor este aspectul vital al dezvoltării societăţilor moderne, transformând indivizii în „subiecţi de date” (Lyon, 41). Computerele se difeenţiază de alte tipuri de maşini pentru că posedă o memorie extinsă pe care o folosesc pentru a „comunica” cu ajutorul telecomunicaţiilor.
Fenomenul disciplinării muncii, împrumutat de la Marx şi dezvoltat adecvat societăţii moderne (Zureik, 31), rîmâne subiectul principal în discuţiile despre suprevegherea la locul de muncă. Aceasta presupun emai multe tipuri de monitorizare, de la cele mai rudimentare, de tip observaţie vizuală sau înregistrarea informaţiilor, până la cele de monitorizare video şi folosirea analizelor statistice în crearea unor tipologii pentru prezicerea comportamentului (Zureik, 37).
În Statele Unite ale Americii, monitorizarea folosirii Internet-ului şi a poştei electronice, în special, la locul de muncă, a devenit o regulă. Astfel, conform Privacy Foundation , 40 de milioane din 140 de milioane de muncitori din SUA au avut acces sau au utilizat în mod regulat e-mailul sau Internet-ul la locul lor de munca, în 2001. Trei pătrimi din totalul companiilor au proceduri scrise cu privire la poşta electronică, însă mai puţin de jumătate instruiesc angajaţii cu privire la acestea. Mare parte din aceasta monitorizare se realizează pe baza unui control inopinat, decât în mod continuu, însă rămâne îngrijorător faptul că tot mai mulţi angajatori apelează la diverse forme de monitorizare. Acest lucru este reflectat în vânzările de software specializat de supraveghere a angajaţilor care sunt estimate peste 100 de milioane de dolari numai în SUA. În aceste condiţii nu este deloc surprinzător faptul că sunt numeroase cazurile în care angajaţii şi-au dat în judecată angajatorii care le-au monitorizat activităţile, invocând diverse reglementări la nivel federal sau statal.
O eventuală supraveghere a modului cum sunt utilizate comunicaţiile electronice trebuie să fie în concordanţă cu legislaţia privind protecţia vieţii private şi privind protecţia datelor personale. Supravegherea trebuie să fie făcută la nivelul unor verificari periodice şi nu ar trebui să implice stocarea informaţiilor electronice traficate .
Problema sociologică se conturează prin încercarea de a răspunde la o serie de întrebări: cum percep angajaţii frontierele dintre supravegherea legitimă sau ilegitimă? Influenţează supravegherea randamentul muncii?
Documentul oficial britanic„The Use of Personal Data in Employer – Employee Relashionships” (Zureik, 45), face o diferenţă între „monitorizarea performanţei” , care ţinteşte asupra „calităţii şi cantităţii muncii depuse de angajaţi”, şi „monitorizarea comportamentului”, care este direcţionată pe „verificare conformităţii angajaţilor cu regulamentul intern şi standardele de comportament” (2000:28, apud Zureik, 45). De semenea, acesta mai precizează că supravegherea „nu ar trebui să pătrundă nenecsar în intimitatea şi autonomia angajaţilor” (2000:28, apud Zureik, 45).
Totuşi, panopticismul la locul de muncă este privit mai degrabă ca o figură de stil, decât o corespondenţă cu realitatea (Zureik, 47). Panopticele posibilităţi de a privi monitorizarea şi supravegherea, la nivel local sau global, ne face să ne întrebăm ce este privat şi ce este public. Rule (1996, apud Zureik, 48) pretinde că supravegherea computerizată a dat naştere unei forme mai cuprinzătoare de control la locul de muncă, comparând cu supervizarea face-to-face. Acesta punctează faptul că monitorizarea computerizată ar trebui permisă la locul de muncă atât timp cât informaţiile colectate se referă la activităţile legate de muncă şi nu sunt folosite într-o manieră bazată pe deducţie şi nu se extinde la vieţile private ale angajaţilor.
La fel cum supravegherea şi procesul muncii sunt în interdependenţă, o relaţie la fel de strânsă există între supraveghere şi consum. Supravegherea asupra consumului se desfîşoară pe mai multe planuri. Un exemplu relevant este noul instrument de supraveghere a pieţelor de consum al Comisiei Europene, „Consumer Market Watch” , care se interesează nu numai de nivelul preţurilor şi de siguranţa produselor, ci şi de nivelul de satisfacţie al consumatorilor.
Marile companii îşi fixează o tipologie de client ca target. Exploatând baze de date, companiile folosesc date socio – economice şi geo – demografice pentru a decide ce persoane îndeplinesc criteriile stabilite. Astfel, „conţinuturile bazelor de date aparent diferite pun împreună informaţii personale privind nume , adrese , numere de telefon , venituri şi preferinţe de consum , împreună cu exacta indicare şi plasare a consumatorilor în diferite arii , dar cu gusturi similare şi putere de cumpărare similară” (Lyon , 1994) .
Realizându-se aceste profiluri de consumatori , începe abordarea lor prin diferite servicii şi materiale promoţionale. Cea mai utilizată metodă este cea a mailurilor de tip spam, sau „junk mail” (Lyon) prin care îşi promovează servicii şi produsele. Procedee asemănătoare sunt folosite şi prin poştă sau prin telefon.
Conştient sau nu, comportamentul nostru de consumatori este influenţat de campaniile de marketing ale marilor companii , care ne „educă” sau ne „sugerează” gusturile şi preferinţele.
Aeroporturile se confruntă cu atacuri teroriste, incidente cu risc mediu – crescut de criminalitate şi adoptă reguli stricte, iar personalul trebuie să opereze foarte rapid, ceea ce nu lasă loc greşelilor. Sistemele de supraveghere ajută la creşterea siguranţei în incinta aeroporturilor. Oferă monitorizare în timp real în diferite secţii, iar imaginile se pot accesa de pe calculatoare separate. Stocarea imaginilor se face digital, ceea ce oferă posibilitatea arhivării de cantităţi nelimitate şi vizualizarea lor se poate face de pe orice caluculator cu acces la Internet.
Supravegherea în aeroporturi are un rol deosebit de important. Aeroporturile sunt spaţii internaţionale, fiind importante puncte de tranziţie între frontiere, culturi şi societăţi. În astfel de locuri supravegherea şi securitatea sunt de maximă importanţă şi înglobează toate modalităţile de monitorizare. Într-un aeroport tuturor acestor modalităţi li se adaugă un grad sporit de securitate, oamenii acceptând supravegherea ca fiind firească. Punctele de frontieră şi cu rol de securitate procesează datele persoanelor care le traversează, exprimându-şi acceptul de trecere sau limitându-l în cazurile în care o persoană nu îndeplineşte condiţiile de acces.
Punctele de securitate servesc pentru a reglementa fluenţa de pe o parte pe cealaltă. Schneier (2006, 181, apud Jones, 82) notează că „toate sistemele de securitate trebuie să permită accesul , aşa cum îl şi limitează pentru unii”. Suprapunerea mai multor tehnici de monitorizare poate încărca procedurile şi necesită mai mult timp. După atentatele de la 11 septembrie 2001, securitatea pe aeroporturile din toată lumea a fost intensificată, iar supravegherea mai riguroasă.
Pe lângă stabilirea identităţii persoanelor şi verificarea autenticităţii datelor, punctele de securitate au şi rolul de a controla valabilitatea biletului de călătorie. Preţul biletelor limitează disponibiliatatea biletelor. În funcţie de disponibilitate preţul biletelor poate restrânge accesul indivizilor dintr-o clasă socială cu putere economică mai scăzută. De asemeni, mai pot fi restricţionate persoane care nu îndeplinesc criterii de vârstă, gradul de sobrietate, sex, rasă sau aspect fizic (Jones, 87). Obiectele din bagaje care sunt interzise fac parte din categoria armelor, materialelor inflamabile, drogurile ilegale, dispozitive de înregistrare sau sticle de apă.
Sistemele de supraveghere din aeroporturi nu verifică doar persoanele, dar la fel de riguros verifică şi posesiunile şi bagajele care îi însoţesc pe indivizi. Pentru acest proces sunt folosite tehnici de scanare cu raze X ,sisteme de detectare a explozivilor, de detectare a stupefiantelor şi de detectare a metalelor. Monitorizarea se face şi cu ajutorul operatorilor umani, care verifică autenticitatea actelor, şi identifică persoana reală cu imaginea din actele de identitate. Introducerea biometriei în aeroporturi se va realiza într-un timp relativ îndelungat, procedurile de aeroport şi aşa durează foarte mult, iar prelungirea lor ar putea însemna nemulţumirea a sute de mii de călători. . Însă o dată cu dezvoltarea şi implementarea unor tehnologii tot mai avansate şi mai inteligente , există tendinţa de a reduce timpul de verificare şi de asteptare a rândului.
Peter Adey (2006, 202) dă ca exemplu relevant parteneriatul SUA – Canada pentru Trecerea Inteligentă a Frontierei. Proiectul NEXUS este menit să confere mai multă mobilitate şi rapiditate călătoriei cu avionul, funcţionând pe premisa “prescanării şi preaprobării pasagerilor , astfel încât ei să poată trece prin aeroport cu întârziere mică sau deloc”. Trebuie ţinut cont mai ales de faptul că prin punctele de securitate nu sunt sortate doar date, dar trupuri şi obiecte.
Deşi nici un sistem de securitate sau supraveghere nu poate fi considerat 100% sigur, acestea sunt foarte eficiente când vine vorba de prevenirea şi controlul criminalităţii, în mod special pe aeroporturi. Punctele de securitate apar ca o „lume reală” echivalentă cu practici ca sortarea indivizilor pe anumite criterii. Depinde doar de noi dacă decidem că ne putem baza pe tehnologie pentru a ne potoli temerile sociale.
BIBLIOGRAFIE
• Lyon, David, „ Surveillance as social sorting. Computer codes and mobile bodies”
• Lyon, David, „ The Electronic Eye. The Rise of Surveillance Society”, University of Minnesota Press, Minneapolis, 1994
• Jones, Richard, „ Checkpoint Security. Gateways, airports and the architecture of security”
• Daniel Neyland , Privacy , Surveillance and Public Trust , 2006 , Palgrave Macmilian
• Zureik, Elia, „Theorizing surveillance. The case of the workplace”
